Odă lui Nichita*
Tinerii, ah, tinerii care fug sub ploaie
Cu un gingaș trandafir sub pardesiu,
purtând parfum de poezii
scrise pe un petic de foaie,
Așteptând tramvaie în stație-
Un băiat și o fată, cu privirile încleștate,
Pierduți în gloata lumii neînsemnate,
În farmecul întâlnirilor clandestine;
o simplă atingere de mână-
și a fost creație!
Se uita la dânsa cum alerga sub ploaie,
Cu ochii larg deschiși
Și fața mânjită de lumina soarelui...
I-am privit cu duioșie, poate cu puțină gelozie,
poate pentru că ne-am recunoscut, pe tine și pe mine,
odinioară, acum mult timp, ca într-o fantezie...
***
Suntem ceea ce iubim, spunea poetul,
Zâmbind viclean, legănând cuvintele pe mare,
știa ceva, șiretul,
când necuvintelor le dădea suflare...
*посвящается Никите Стэнеску, румынскому поэту, творчество которого я очень люблю